6.5. Analizatorul acustico-vestibular

Analizatorul acustico-vestibular este alcătuit din fonoreceptorii şi
proprioceptorii specializaţi pentru preluarea, conducerea şi analiza informaţiilor
legate de auz şi echilibru. Este reprezentat de 2 segmente periferice, situate în
urechea internă: aparatul acustic-specializat pentru recepţionarea excitaţiilor
auditive şi aparatul vestibular-specializat pentru recepţionarea excitaţiilor
produse de schimbările de poziţie ale corpului.
♦ Analizatorul acustic (sau auditiv). Urechea este un organ complex
format din 3părţi distincte: externă, medie şi internă.
> urechea externă-conţine elemente specializate pentru recepţionarea şi
conducerea undelor sonore spre urechea medie şi funcţionează ca un „cornet
acustic” mobil ce poate fi orientat spre sursele sonore. Este alcătuită din:
pavilionul urechii (sau conchia auriculară)-reprezintă partea vizibilă a
urechii, este format dintr-un schelet cartilaginos acoperit de muşchii pieloşi
ce îi asigură mobilitate şi modificări variabile în funcţie de specie şi pielea
regiunii.
> Conductul auditiv extern are ca bază anatomică porţiunile: cartilaginoasă
(inelară) şi osoasă (apofiza osoasă al temporalului). Direcţia oblică este
variabilă cu specia şi se îngustează treptat spre profunzime, fiind închis de
membrana timpanică.
> Urechea medie se dispune în interiorul porţiunii timpanice a osului temporal,
este formată din cavitatea timpanică şi 4 oscioare acustice articulate între
ele, ce comunică prin trompa faringo-timpanică.
Timpanul (sau membrana timpanică) desparte urechea externă de
urechea medie şi este formată din 3 straturi:
♦ cutanat-este reprezentat de tegumentul urechii externe ce înveleşte faţa
externă a timpanului,
♦ fibros-este format din fibre conjunctive orientate radiar şi circular, pe 2
planuri care se includ între ele, dar includ şi „ mânerul ciocanului
♦ mucos-acoperă faţa internă a timpanului şi este reprezentat de o mucoasă
aglandulară ce conţine un epiteliu simplu pavimentos.
Oscioarele acustice-prin sistemul de articulare-au rolul de a transmite şi
amplifica vibraţiile timpanului la perilimfa din urechea internă şi sunt denumite:
ciocan-este cel mai mare oscior auditiv alcătuit din: coadă, capş;şi gât.
Nicovală-prezintă un corp şi 2 braţe (scurt şi lung) prin care, se articulează,
cu osul lenticular.
Scăriţă-este un oscior de forma unei „ scăriţe de şa „, prezintă un cap şi 2
braţe care se prind pe talpa ovală a scăriţei. Capul scăriţei se articulează cu osul
lenticular, iar talpa scăriţei se prinde de marginea ferestrei ovale. Pe capul
scăriţei ce inseră muşchii scăriţei.
> Urechea internă este alcătuită dintr-un sistem de camere şi canale de
legătură ce alcătuiesc labirintul membranos în jurul căruia se formează
labirintul osos.
Labirintul membranos conţine endolimfa.
Labirintul osos este plasat în porţiunea pietroasă a piramidei temporalului,
în apropierea peretelui medial al urechii medii şi conţine perilimfa. Este format
dintr-o cavitate centrală denumită vestibul, 3 canale semicirculare şi melcul
osos (sau cochlea).
􀂾 Vestibulul comunică prin apeductul vestibulului în care se află
canalul endolimfatic cu cavitatea craniană.
> Canalele semicirculare osoase sunt reprezentate de 3 canale ce formează
fiecare câte un arc de cerc şi se deschid în vestibul (prin ambele extremităţi),
într-o dilataţie ampulară. Melcul osos (sau cochlea) este un canal osos răsucit
în helix în jurul unei piese centrale denumită columelă ce formează peretele
intern al melcului. Columela este alcătuită din ţesut osos spongios
Labirintul membranos este alcătuit din utriculă, saculă, canale
semicirculare membranoase şi melcul membranos.
> Analizatorul vestibular este reprezentat de neuroepiteliul de la nivelul
crestelor ampulare utriculare (sau maculelor) şi saculare (din canalelele
semicirculare), utriculă şi saculă. Segmentul central al analizatorului
vestibular este localizat în lobul floculus din cortexul cerebelos.
Utricula are forma unei vezicule ovoide ce comunică, în plan dorsal, cu
cele 5 deschideri ale canalelor semicirculare şi, în planul ventral, cu sacula prin
canalul utriculo-sacular. În structura epiteliului utricular se observă o eminenţă
ovoidă ce formează macula utriculară. Neuroepiteliul conţine celule de
- 104 -
susţinere (mai late la bază) şi celule senzoriale cu peri (au forma unor „amfore”.
Acestea prezintă, pe suprafaţa superioară, 70-80 de stereocili.
Sacula este o veziculă mai mică şi de formă rotundă dispusă sub utriculă
(de care este legată printr-un canal utriculo-sacular).
Canalele semicirculare membranoase „imită” ca aspect, număr şi
poziţie, canalele semicirculare osoase. În partea ventrală a ampulelor există câte
o creastă groasă cu aspect semilunar denumită creastă ampulară (structura şi
funcţiile sunt asemănătoare cu a maculelor).
Ganglionul vestibular Scarpa este alcătuit din pericarionii neuronilor
bipolari, de unde se formează nervul vestibular.
♦ Melcul membranos (sau canalul cochlear) reprezintă porţiunea auditivă a
labirintului membranos dispusă în rampa vestibulară. În secţiune transversală,
canalul cochlear are un aspect triunghiular fiind plasat în partea periferică a
rampei vestibulare şi dorsal de membrana bazilară.
Organul spiral al lui Corti este alcătuit din:
♦ Celulele de susţinere se dispun central, sunt consolidate şi menţinute, în
poziţie, de tonofibrile. Aceste celule sunt foarte mari şi formează pilierii (sau
stâlpii) care, prin extremitatea apicală, se sprijină reciproc şi delimitează
tunelul lui Corti. De o parte şi de alta a tunelului Corti, în plan lateral şi
medial, se găsesc celulele auditive sprijinite de celulele de susţinere. Polul
apical al celulelor auditive prezintă cili auditivi. Peste polul
apical al celulelor auditive se dispune o formaţiune cuticulară gelatinoasă
denumită membrană tectoria.

6.4. Analizatorul vizual

Segmentul periferic fotoreceptor al analizatorului vizual este reprezentat de
globul ocular şi organele sale anexe adăpostite în cavitatea orbitară. Porţiunea
senzorială a ochilor reprezintă evaginări ale substanţei nervoase a diencefalului.
Globul ocular are o formă aproape sferică (de ex. la pisică şi iepure), este
adăpostit în orbită, înconjurat de o serie de formaţiuni anexe, de protecţie, fixare,
secretorii şi mişcare ce îi asigură funcţionalitatea şi rezistenţa. Este alcătuit din 3
tunici suprapuse (de la exterior la interior): fibroasă, vasculară şi nervoasă, iar
în cavităţile interioare ,se află mediile transparente şi refringente.
Tunica fibroasă a globului ocular reprezintă învelitoarea externă, groasă şi
rezistentă formată din 2 porţiuni: posterioară (sclerotica) şi anterioară (corneea).
Sclerotica (sau sclera) este o tunică groasă de 1-2 mm de culoare alb-mat,
de natură conjunctivă, puţin extensibilă, alcătuită din fibre colagene şi elastice ce
menţin forma globului ocular. Faţa externă este acoperită, în partea caudală, de
organe anexe (muşchi şi ţesutul adipos) şi în partea anterioară-de conjunctiva
bulbară. Faţa internă este acoperită de un strat conjunctiv lax, pigmentatdenumit
lamina fusca-prin care este legată de coroidă. Polul anterior are formă
eliptică, se continuă cu corneea la nivelul „limbului cornean”. Polul posterior
este prevăzut cu o lamă subţire şi perforată-denumită „lama ciuruită” prin care
ies fibrele nervului optic.
Corneea transparentă are formă ovală sau circulară, aspectul unei lentile
convergente convexo-concave. Faţa anterioară este acoperită de un epiteliu
pavimentos stratificat nekeratinizat dispus pe o membrană bazală groasă denumită
membrana Bowman.Ţesutul propriu al corneei,este gros,alcătuit din lame de
colagen şi fibre elastice dispuse paralel,printre ele găsindu-se celule
conjunctive.Pe faţa posterioară, corneea prezintă un epiteliu simplu,dispus pe o
membrană subţire(Descemet-Demours).
Tunica medie (sau vasculară) este formată din 3 segmente distincte:
> coroida-este segmentul cel mai întins al membranei mijlocii, are aspectul unei
învelitori de culoare neagră ce căptuşeşte lamina fusca pe faţa interioară a
sclerei şi în care predomină vasele sanguine şi celulele pigmentare.
> corpul ciliar se dispune în partea anterioară a coroidei şi pe faţa posterioară a
circumferinţei irisului fiind format din:
muşchii cilari-au forma unui inel dispus în planul superficial al unghiului
irido- cornean; fasciculele musculare au formă piramidală, vârful este
orientat caudal spre „ ora serrata „ la nivelul joncţiunii cu coroida;
procesele ciliare-sunt reprezentate de plexuri vasculare aglomerate
dispuse în interiorul unei strome conjunctive acoperită de retina
ciliară. Au aspectul unor cute piramidale cu vârful orientat caudal ce
reprezintă organul secretor al umorii apoase.
> irisul este o membrană musculo-vasculară cu rolul de diafragm al ochiului ce
se dispune posterior şi la o anumită distanţă de cornee cu care delimitează
camera anterioară a ochiului. În centrul irisului se află orificiul pupilar.
Pupila are forma unei fante eliptice orientată transversal. La carnasiere,
pupila este rotundă, iar la feline are forma unei fante verticale când este
închisă şi/sau rotundă când este dilatată.
Camera anterioară a ochiului reprezintă spaţiul dintre faţa aborală a
corneei şi faţa ovală a irisului ce comunică, prin orificiul pupilar, cu camera
posterioară a ochiului şi se dispune între faţa aborală şi cea ovală a cristalinului.
În ambele camere se află umoarea apoasă, secretată de plexurile proceselor
ciliare. Tunica nervoasă a globului ocular (sau retina) este formată din 2
porţiuni distincte (limita dintre cele două formaţiuni fiind reprezentată de o linie
uşor sinuoasă denumită ora serata):
> retina vizuală (sau porţiunea coroidiană a retinei)-este sensibilă la lumină,
foarte fină, fragilă şi transparentă, are o grosime de 400-500 microni, o structură
complexă şi reprezintă originea reală a nervului optic. Faţa externă vine în
contact (împreună cu epiteliul pigmentar) cu coroida. Faţa internă acoperă
corpul vitros (de care este separată) prin membrana limitantă internă.
>Macula (sau pata galbenă) este reprezentată de o uşoară fosă centrală
înconjurată de o suprafaţă striată adaptată la vederea perfect clară a obiectelor
fiind formată numai din celule cu conuri alungite.
Mediile refringente ale ochiului se dispun în interiorul celor trei camere
ale globului ocular-umoarea apoasă (în camera anterioară şi posterioară) şi
umoarea vitroasă (în camera vitroasă).
Umoarea apoasă este un lichid perfect transparent produs, prin
transvazare filtrată, la nivelul proceselor ciliare şi este drenat în permanenţă în
spaţiile venoase din unghiul irido-cornean.
Cristalinul este o lentilă organică biconvexă elastică complet transparentă
ce permite modificarea diametrelor şi a razei de curbură în funcţie de necesităţi,
se dispune posterior de iris şi este suspendat, de corpul ciliar, printr-un sistem de
ligamente fibrilare speciale denumite fibre zonulare ce alcătuiesc împreună cu
corpul ciliar-zona ciliară (sau zona Zinn). La periferie, cristalinul este învelit de o
capsulă lamelară, transparentă şi elastică denumită cristaloidă pe care se inseră
fibrele zonulare. Cristalinul este alcătuit din fibrede colagen dispuse paralel, care
se asociază în lamele concentrice. Umoarea sticloasă (sau corpul vitros) este
reprezentată de o masă gelatinoasă, transparentă, dispusă în camera vitroasă ce
conţine ţesut conjunctiv mucos (lipsit de vase sanguine şi nervi) acoperit la
periferie de o membrană subţire şi vitroasă (denumită hialoidă).
Anexele globului ocular sunt:
♦ organelele de mişcare-sunt reprezentate de muşchii globului ocular dispuşi
în interiorul cavităţii orbitare pe 3 straturi succesive:
> superficial-dispus sub periorbită, este reprezentat de: ridicător al pleoapei
superioare;oblic dorsal şi oblic ventral. Lateral);
> mijlociu-este alcătuit din 4 muşchi drepţi (dorsal, ventral, medial şi
lateral, care alcătuiesc un adevărat con muscular cu baza în apropierea
centrului globului ocular;
profund-este reprezentat de muşchiul retractor al globului ocular(drept
posterior) alcătuit din 4 fascicule musculare (dorsal, ventral, lateral şi
medial
♦ organele de fixare şi protecţie a globului ocular-sunt reprezentate de:
> cavitatea orbitară-este căptuşită de o teacă fibroasă cu aspect de cornet
(denumită periorbită).
> pleoapele-sunt organele protectoare ale globului ocular de forma unor cute
ale pielii şi ale mucoasei conjunctivale ce acoperă partea anterioară a
globului ocular. Mamiferele prezintă 2 pleoape-superioară şi inferioară.
aparatul lacrimal este alcătuit din: glandele lacrimale, conductele excretorii,
lacul lacrimal, punctele lacrimale, carunculul lacrimal, canaliculele lacrimale,
sacul lacrimal şi canalul lacrimo-nazal.

6.3. Analizatorul olfactiv

Analizatorul olfactiv este specializat pentru recepţionarea, conducerea şi
analiza informaţiilor legate de simţul mirosului. Acesta previne pătrunderea în
organism, pe calea aerului, a unor substanţe chimice nocive, permite aprecierea
calităţilor olfactive ale furajelor şi declanşează secreţiile digestive.
Segmentul periferic al analizatorului olfactiv este reprezentat de un
neuroepiteliu olfactiv dispuse în profunzimea cavităţilor nazale pe volutele
etmoidale, parţial pe suprafaţa corneţilor nazali şi organul vomero-nazal
Jacobson.Epiteliul olfactiv se deosebeşte de cel respirator,din restul cavităţii
nazale şi este format din neuroni senzitivi bipolari, înconjuraţi de celulele
epiteliale de susţinere, iar la polul apical prezintă o excrescenţă globuloasă ce
trimite, la suprafaţa epiteliului mucoasei, prelungiri subţiri denumite „cili
olfactivi” acoperiţi de o peliculă protectoare de mucus.
Prelungirile neuronale sunt lipsite de teaca de mielină şi se grupează în
mănunchiuri formând filetele olfactorii care, după ce străbat lama ciuruită a
etmoidului, abordează bulbii olfactivi.
Segmentul de conducere este reprezentat de axonii celulelor olfactive
care formează filetele olfactive ce fac sinapsă cu dendritele neuronilor din
bulbul olfactiv.
Segmentul central este situat în zonele corticale din circumvoluţiunea
hipocampului şi scoarţa lobului temporal.
În funcţie de sensibilitatea olfactivă, mamiferele sunt:
♦ macrosmatice-simţul olfactiv este exagerat de dezvoltat datorită faptului că,
axonul unei celule olfactive realizează sinapse cu dendritele a 5-6 neuroni
mitrali (din bulbul olfactiv),astfel că, excitaţiile culese de o singură celulă
olfactivă determină excitaţia a 5-6 neuroni din segmentul central (de ex.
carnasiere, rozătoare, insectivore);
♦ microsmatice-sensibilitatea olfactivă este redusă datorită faptului că,
excitaţiile culese de celulele olfactive ajung, prin sinapse, la o singură celulă
mitrală şi la un singur neuron din segmentul central (de ex. cetaceele,
primatele, păsările);
♦ anosmatice-sensibilitatea olfactivă este aproape inexistentă (de ex. cetaceele
cu dinţi, delfinul).La păsări, numai cornetul nazal superior şi porţiunea
corespunzătoare a cavităţii nazale sunt acoperite de epiteliul olfactiv

6.2. Analizatorul gustativ

Analizatorul gustativ este implicat în realizarea simţului gustativ şi a
ingestiei de furaje, împiedicând pătrunderea, în organism, a unor substanţe nocive
sau alterate, determinând alegerea hranei în funcţie de necesităţile fiziologice.
Analizatorul gustativ intervine, împreună cu analizatorul olfactiv, la
declanşarea secreţiei salivare şi digestive.
Segmentul periferic al analizatorului gustativ este reprezentat de
mugurii gustativi de la nivelul mucoasei linguale, epiglotei, vălului palatin,
faringelui, laringelui şi esofagului.
Mugurele gustativ are formă de „butoiaş”. Prezintă 2 extremităţi: bazală
(mai largă) şi apicală (prevăzută cu un canal gustativ, delimitat de celulele
epiteliale ale mucoasei care se deschid la suprafaţa epiteliului printr-un por
gustativ). La nivelul papilelor fungiforme, mugurii gustativi sunt foarte
numeroşi şi mari (de ex. la carnasiere).
La nivelul papilelor caliciforme, mugurii gustativi sunt numeroşi şi
distribuiţi la baza pereţilor laterali (de ex. la canidae). La felinae, numărul
mugurilor gustativi este redus.
Papilele foliate sunt rudimentare şi lipsite de muguri gustativi –la felinae.
La alte specii (de ex. carnasiere, rozătoare, leporide etc) mugurii gustativi sunt
repartizaţi în număr relativ egal pe ambele feţe ale papilelor foliate.
În structura unui mugur gustativ intră 3 categorii de celule gustative:
> senzoriale-sunt în număr de 4-20 pentru fiecare mugur gustativ, se dispun în
plan central şi înconjurate de celulele de susţinere.
> de susţinere-sunt celulele epiteliale modificate, mai numeroase decât
celulele gustative senzoriale ce se dispun la periferie, au formă lăţită şi sunt
încurbate, fiind dispuse ca „doagele unui butoi”.
> bazale-sunt reduse numeric, au talie mică, se dispun pe o membrană bazală şi
constituie precursorul celulelor gustative.
Segmentul intermediar (sau calea gustativă) este reprezentată de: un
proto-neuron situat pe traiectul nervilor cranieni şi 2 neuroni situaţi în nucleul
tractusului solitar din trunchiul cerebral şi în talamus.
Segmentul central este situat în porţiunea inferioară a girusului postcentral
din scoarţa cerebrală.

6.1. Analizatorul cutanat

Segmentul periferic al analizatorului cutanat este reprezentat de
receptorii ce culeg informaţiile tactile, termice şi dureroase din piele:
> terminaţiuni nervoase libere-sunt reprezentate de fibrele nervoase
amielinice (receptori pentru durere) dispuse superficial şi în profunzimea
straturilor pielii;
> organe încapsulate (sau corpusculii)-sunt alcătuiţi din extremitatea unei fibre
nervoase ce pătrunde şi se ramifică într-o grupare de celule epiteliale, legate
între ele, printr-o teacă conjunctivă. Există diferite tipuri de corpusculi:
Grandy-Merkel-se dispun printre 2-3 celule epiteliale, sunt acoperiţi
de o capsulă foarte subţire; se găsesc în pielea ciocului şi/sau sub
epiteliul mucoasei linguale la unele specii de păsări acvatice;
Meissner-sunt prezenţi la mamifere şi au o structură complexă; o
grupare de celule aplatizate printre care se găsesc ramificaţii
neurofibrilare, sunt specializaţi pentru recepţionarea excitaţiilor tactile.
Krause-au rol pentru recepţionarea senzaţiilor termice şi se dispun în
derm, la nivelul extremităţii membrelor şi tunica conjunctivă a
globului ocular;
Ruffini-sunt specializaţi pentru recepţionarea senzaţiilor termice
localizaţi din hipoderm;
Vater-Paccini-sunt specializaţi pentru recepţionarea senzaţiilor de
presiune; sunt specifici mamiferelor, au formă ovoidă şi sunt localizaţi
preponderent în hipoderm, ligamente, tendoane, periost, adventicea
vaselor sangvine şi mezoul peritoneal. Sunt alcătuiţi dintr-un bulb
central granulos (străbătut de o fibră amielinică) înconjurat de o
capsulă periferică.
La mamifere, sunt importanţi pentru a asigura sensibilitatea superficială
cutanată, perii tactili situaţi (cu diferenţele specifice) în jurul botului, pleoapelor
şi/sau a extremităţilor.
- 98 -
Perii groşi şi rigizi sunt denumiţi „peri senzitivi” sau „vibrize”. Aceştia
prezintă, în interiorul folicului pilos, lacune sanguine interpuse între teaca
epitelială şi cea fibroasă. Grosimea fasciculului nervos care abordează un folicul
pilos senzitiv (de ex. la câine) depăşeşte 2-3 mm diametru fiind alcătuită dintr-un
număr mare de neurofibrile.
Segmentul intermediar al analizatorului cutanat este reprezentat de
nervii care au pericarionul în ganglionii senzitivi ai nervilor cranieni şi/sau în
ganglionii spinali şi cordoanele ascendente ale măduvei, alcătuind căile
exteroceptive şi proprioceptive.
Segmentul central al analizatorului cutanat este reprezentat de ariile de
proiecţie senzitivă localizate în cortexul lobilor parietali ai emisferelor cerebrale.
6.1.1 Pielea
Pielea este un organ complex de natură conjunctivo-epitelială ce acoperă
corpul animalelor în totalitate şi care, la nivelul orificiilor naturale, se continuă cu
mucoasele. Are rol de:
organ de simţ şi protector mecano-fizic al ţesuturilor subiacente;
datorită proprietăţii de elasticitate apără organismul de acţiunea mecanică
şi distrugătoare a corpurilor dure sau ascuţite;
prin integritate şi structură apără organismul de acţiunea unor
microorganisme sau agenţi fizici;
permeabilitatea selectivă permite pătrunderea lipidelor şi, într-o cantitate mai
mică, a substanţelor hidrosolubile;
organ depurator ce asigură eliminarea produşilor toxici, prin activitatea
glandelor sudoripare;
reglator termic al corpului la animalele hemeotorme (măreşte şi/sau
micşorează evaporarea);
protector termic, datorită părului, penelor şi paniculilor adipoşi;
intervine în perpetuarea speciei-prin feromonii elaboraţi de glandele speciale
ce au rol de „apel sexual” şi, prin diferitele producţii glandulare, contribuie la
dimorfismul sexual.
Din punct de vedere histo-structural, pielea este reprezentată de 3 straturi:
> epiderm-este stratul superficial, protector cu o structură epitelială şi o intensă
activitate-prin înmulţirea permanentă a straturilor bazale (are loc îngroşarea
treptată a straturilor superficiale care se keratinizează şi se descuamează
continuu pe măsură ce sunt înlocuite). Epidermul are o intensă activitatea
keratogenă în urma căreia iau naştere o serie de formaţiuni cornoase –
denumite fanere-cu funcţii diferite: peri (la mamifere), pene (la păsări),
copite (la cal), ongloane (la rumegătoare şi suine), gheare (la carnasiere),
solzi (pe picioarele păsărilor), pinteni, castane, unghii, glande sebacee
şi sudoripare şi diferitele tipuri de glande modificate;
> derm-este stratul cel mai gros (circa 84 %) dar şi cel mai rezistent din piele
alcătuit din ţesut conjunctiv semiorientat. Este bogat vascularizat şi inervat,
conţine glande sebacee şi sudoripare, foliculi piloşi, muşchi pilo-erectori şi
plumo-erectori.
> hipoderm-este alcătuit din ţesut conjunctiv lax care, în profunzime, se
condensează şi se orientează în planuri diferite şi formează fascia superficială
a corpului.
6.1.2. Producţiile cornoase ale pielii
♦ Părul acoperă suprafaţa externă a pielii mamiferelor. Forma, dimensiunile,
culoarea şi gradul de înclinare a părului sunt diferite în funcţie de specie,
individ, vârstă, stare de întreţinere, anotimp şi regiune corporală. Firul de
păr este alcătuit din:
> tulpină (sau porţiunea liberă şi flexibilă);
> rădăcină (sau porţiunea înfiptă în derm) este înconjurată de straturi epidermice
învelite, la exterior, de o teacă conjunctivă, formaţiunea completă fiind
denumită folicul pilos. În această formaţiune se deschid glandele sebacee şi, pe
suprafaţa externă, se inseră mai mulţi muşchi erectori. Bulbul pilos (este o
dilataţie piriformă înfiptă în hipoderm). În interiorul acestei formaţiuni pătrunde
papila părului ce conţine un corion bogat vascularizat şi inervat.
La mamifere se disting următoarele categorii de păr care au dimensiuni,
forme şi structuri diferite:
♦ părul comun de acoperire (sau părul de contur)-este format din fire puternice,
răspândite pe cea mai mare suprafaţă a pielii şi dau culoarea blănii animalului.
♦ perii senzitivi (sau vibrizele) sunt perii rigizi cu lungimi şi grosimi
diferite răspândiţi în jurul botului, pleoapelor sau între periniţele metacarpale şi
carpale.
♦ Unghiile şi ghearele sunt formaţiunile cornoase ale epidermei dispuse la
vârful degetelor, cu rol protector, de apărare şi/sau atac.
♦ Formaţiunile glandulare ale pielii la mamifere. În structura pielii la
mamifere există numeroase formaţiuni glandulare denumite: glande sebacee,
sudoripare şi mamare răspândite diferit şi neuniform pe suprafaţa corpului.
Glandele sudoripare sunt glande tubulare cu 2 porţiuni distincte:
profundă (secretorie)-reprezentată de glomerulul sudoripar şi tubul sudorifer
şi segmentul rectiliniu ce traversează dermul şi epidermul prin canalul
sudorifer.Segmentul secretor este reprezentat de celule secretorii mari
înconjurate de celule mio-epiteliale. Segmentul sudorifer (sau ghemul
sudoripar) este intens vascularizat şi inervat.
Secreţia sudoripară este de tip merocrin şi are un rol important în
eliminarea toxinelor şi mecanismul de termoreglare (cantitativ, secreţia sudorală
se modifică în funcţie de starea fiziologică a animalelor).
Glandele ceruminoase sunt glande sudoripare modificate situate în
conductul auditiv extern specializate pentru producerea cerumen-ului.
Glandele sebacee sunt glande tubulo-acinoase compuse, de tip holocrin
care îşi varsă produsul de secreţie fie în cavitatea foliculului pilos, fie la suprafaţa
pielii. Glandele mamare sunt glande sudoripare modificate, specializate
funcţional să secrete lapte cu o structură de tip acinos care, din punct de vedere
filogenetic, sunt legate de glandele sudoripare. Dezvoltatea şi funcţia glandelor
mamare evoluează în paralel cu activitatea aparatului genital femel atingând o
dezvoltare maximă în perioada de alăptare, regresează şi/sau îşi încetează rolul
odată cu încheierea activităţii fiziologice a aparatului genital.

MORFOLOGIA ORGANELOR DE SIMŢ

Analizatorii sunt organe de simţ reprezentate de un complex de
formaţiuni anatomice cu rol în recepţionarea, conducerea şi transformarea în
senzaţii a excitaţiilor provocate de o serie de stimuli din mediul intern şi extern.
Un analizator este format din 3 segmente:
> periferic-reprezentat de receptorii organului de simţ;
> intermediar (sau de transmisie)-reprezentat de calea nervoasă;
> central-reprezentat de zona corticală, cu rol de analiză şi integrare.
Se disting 3 categorii de organe receptoare capabile să recepţioneze
diferenţiat cele mai subtile modificări ale mediului ambiant:
♦ interoceptorii-culeg excitaţiile de la nivelul viscerelor aflate în raport,
direct sau indirect, cu mediul intern;
♦ proprioceptorii-culeg excitaţiile mioarticulare, de presiune, orientare
spaţială şi echilibru;
♦ exteroceptorii-primesc excitaţiile ce vin din afara organismului şi se
împart în receptori cutanaţi şi pentru organele de simţ.
Segmentul periferic poate fi activat datorită specializării la un singur
excitant specific şi adecvat.
Se deosebesc 5 tipuri de receptori: cutanat, gustativ, olfactiv, vizual şi
acustico-vestibular.

5.3. Sistemul nervos al vieţii vegetative

Sistemul nervos vegetativ reprezintă componenta sistemului nervos care
coordonează activitatea organelor interne, inervează musculatura netedă a
organelor interne şi a vaselor sanguine şi coordonează activitatea secretorie a
glandelor endocrine.
Sistemul nervos vegetativ împreună cu sistemul endocrin, adaptează
organismul la condiţiile de mediu extern, menţine funcţionalitatea normală a
organelor interne şi realizează acea stare de echilibru denumită homeostazie.
Reglarea se face prin intervenţia reflexă a sistemului nervos care asigură
funcţionalitatea organică.
Din punct de vedere fiziologic, anatomic şi topografic, sistemul nervos
vegetativ este sistematizat în două grupe-ortosimpatică şi parasimpatică-care,
funcţional sunt antagoniste şi acţionează sub controlul sistemului nervos central.
Sistemul nervos vegetativ ortosimpatic are două componente: centralăreprezentată
de centrii nervoşi vegetativi din axul cerebro-spinal (măduvă şi
trunchiul cerebral) ce realizează conexiuni cu cortexul şi periferică-reprezentată
de fibrele şi ganglionii vegetativi şi este dispusă în afara axului cerebro-spinal.
Fibrele nervoase vegetative sunt de două tipuri: aferente şi eferente.
Fibrele aferente fac parte din nervii sistemului cerebro-spinal.
Fibrele eferente individualizate pot fi pre-ganglionare mielinice
originare din centrii vegetativi pe care le uneşte de formaţiunile ganglionare şi
post-ganglionare amielinice originare în ganglionii vegetativi, de unde, prin
ramurile comunicante cenuşii, ajung la organe şi le inervează.
Ganglionii vegetativi au o dispunere variată, în sensul că, unii se dispun
lateral de coloana vertebrală şi realizează şanţul ganglionar para-vertebral (sau
latero-vertebral); alţii se dispun, în planul ventral coloanei, şi formează ganglionii
pre-vertebrali sau la nivelul organelor, formând ganglionii intramusculari terminali.
Toate organele au o dublă inervaţie: parasimpatică-reprezentată de
componenta trofotropă, reparatorie şi anabolizantă ce crează rezervele pe care le
va mobiliza ortosimpaticul şi ortosimpatică-reprezentată de componenta
ergotropă, dinamogenă şi catabolizantă.
♦ Sistemul nervos vegetativ ortosimpatic este reprezentat de: centrii vegetativi,
fibrele nervoase şi ganglionii nervoşi.
Ganglionii ortosimpatici se leagă între ei prin conectivele interganglionare,
lungi şi scurte.
Centrii vegetativi ortosimpatici sunt plasaţi pe coarnele intermediolaterale
ale măduvei dorso-lombo-sacrale.
Fibrele nervoase sunt pre-ganglionare (mielinice) şi post-ganglionare
(amielinice).
Ganglionii vegetativi sunt reprezentaţi de lanţul ganglionar para-vertebral,
ganglionii pre-vertebrali şi ganglionii intra-murali (din peretele organului efector).
Ortosimpaticul prezintă porţiunile: cefalică, cervicală, lombară,
abdominală şi sacrală drept componente ale segmentelor medulare.
Rolul sistemului nervos vegetativ ortosimpatic:
> coordonează procesele catabolice şi dinamogene asigurând energia necesară
vieţii;
> intervine ziua, în timpul atacului, a apărării, în stare de efort, furie şi perioada
de boală;
> fibrele postganglionare se distribuie organelor efectoare urmărind adventicea
arterelor care irigă organele respective.
Sistemul nervos parasimpatic. La mamiferele domestice, componenta
parasimpatică nu prezintă o individualitate specifică, fibrele sale fiind
componente ale nervilor periferici cranieni şi/sau spinali.
Centrii nervoşi sunt grupaţi la periferia nevraxului şi realizează 2 segmente
parasimpatice-cranian şi pelvin-de la care pleacă fibrele pre-ganglionare eferente
ce fac sinapsă la nivelul ganglionilor parasimpatici. De la acest nivel, pleacă fibre
post-ganglionare ce ajung la organele efectoare.
Nucleul pupilar este localizat în mezencefal sub apeductul lui Sylvius,
lângă nucleul oculo-motor
Nucleul lacrimo-salivar cuprinde nucleii lacrimal şi salivar (rostral şi
caudal) ce se dispun între nucleii nervului facial şi ambiguu din bulb.
Nucleul cardio-pneumo-enteric reprezintă originea componentei parasimpatice
a nervului vag. Filetele pre-ganglionare intră în componenţa nervului vag,
ajung în interiorul cavităţii abdominale şi inervează, pe traiectul lor, viscerele din
regiunea cervicală, toracală şi abdominală, până la nivelul colonului descendent.
Parasimpaticul pelvin are originea în măduva spinării din regiunile
lombară (IV) şi sacrală (I). Fibrele pre-ganglionare părăsesc măduva spinării
odată cu rădăcinile dorsale şi ajung, prin intermediul ramurilor ventrale ale
nervilor-pudend şi hemoroidal, la plexul pelvin. De la acest nivel, filetele postganglionare
se orientează spre originea a colonului descendent din cavitatea
abdominală şi pelvină.
Rolul sistemului nervos vegetativ parasimpatic:
> coordonează procesele anabolice şi de asimilaţie-prin componenta trofotropă,
reparatorie;
> crează rezervele pe care le va mobiliza sistemul nervos vegetativ
ortosimpatic;
> acţionează: noaptea, în somn, în stare de repaus sau după boală, când
organismul se reface.
Prin dubla inervaţie orto-simpatică şi para-simpatică a tuturor organelor, se
realizează, în organism, un echilibru labil denumit homeostazie.