duminică, 9 iunie 2013

6.2. Analizatorul gustativ

Analizatorul gustativ este implicat în realizarea simţului gustativ şi a
ingestiei de furaje, împiedicând pătrunderea, în organism, a unor substanţe nocive
sau alterate, determinând alegerea hranei în funcţie de necesităţile fiziologice.
Analizatorul gustativ intervine, împreună cu analizatorul olfactiv, la
declanşarea secreţiei salivare şi digestive.
Segmentul periferic al analizatorului gustativ este reprezentat de
mugurii gustativi de la nivelul mucoasei linguale, epiglotei, vălului palatin,
faringelui, laringelui şi esofagului.
Mugurele gustativ are formă de „butoiaş”. Prezintă 2 extremităţi: bazală
(mai largă) şi apicală (prevăzută cu un canal gustativ, delimitat de celulele
epiteliale ale mucoasei care se deschid la suprafaţa epiteliului printr-un por
gustativ). La nivelul papilelor fungiforme, mugurii gustativi sunt foarte
numeroşi şi mari (de ex. la carnasiere).
La nivelul papilelor caliciforme, mugurii gustativi sunt numeroşi şi
distribuiţi la baza pereţilor laterali (de ex. la canidae). La felinae, numărul
mugurilor gustativi este redus.
Papilele foliate sunt rudimentare şi lipsite de muguri gustativi –la felinae.
La alte specii (de ex. carnasiere, rozătoare, leporide etc) mugurii gustativi sunt
repartizaţi în număr relativ egal pe ambele feţe ale papilelor foliate.
În structura unui mugur gustativ intră 3 categorii de celule gustative:
> senzoriale-sunt în număr de 4-20 pentru fiecare mugur gustativ, se dispun în
plan central şi înconjurate de celulele de susţinere.
> de susţinere-sunt celulele epiteliale modificate, mai numeroase decât
celulele gustative senzoriale ce se dispun la periferie, au formă lăţită şi sunt
încurbate, fiind dispuse ca „doagele unui butoi”.
> bazale-sunt reduse numeric, au talie mică, se dispun pe o membrană bazală şi
constituie precursorul celulelor gustative.
Segmentul intermediar (sau calea gustativă) este reprezentată de: un
proto-neuron situat pe traiectul nervilor cranieni şi 2 neuroni situaţi în nucleul
tractusului solitar din trunchiul cerebral şi în talamus.
Segmentul central este situat în porţiunea inferioară a girusului postcentral
din scoarţa cerebrală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu